Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN CURS DE A FACE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 320 pentru ÎN CURS DE A FACE.

Nicolae Gane - În vacanțe

... sară îmi făcui atâtea patroane, că aș fi avut de unde să stârpesc toate zburătoarele păn la una, și tot îmi păreau că nu-s de ajuns; apoi îmi pusei pușca și torba lângă căpătăi și, cu capul plin de izbânzi vânătorești, mă culcai hotărât să plec a doua zi la răsăritul soarelui. Dar ca omul ce poartă grija pornitului, în loc să mă scol la ceasul trebuitor, mă deșteptai în puterea nopții când stelele luceau mai ochioase pe ceri. Îmi aruncai torba în spate și pușca pe umăr și ieșii tiptil pe ușa din dos, spre a nu face vuiet. Întunericul nopții, tăcerea adâncă, mă tulburară puțin; însă, gândindu-mă la vânătorii din Africa, care și ei merg noaptea la lei, îmi făcui curaj ... grijască penele în culcușul lor de apă. Când, deodată, năprasnic se ridică din fundurile noroioase ale apei un strigăt aspru, lung, asurzitor, țesut cu mii de note care de care mai ascuțite, mai înțepătoare, de vuietul cărora tresări balta din fund și pănă-n față. Erau broaștele, care, deșteptate de somn, sărbătoreau în cor revărsatul zilei. Cât ...

 

Ion Luca Caragiale - În gondolă

... Ion Luca Caragiale - În gondolă În gondolă de Ion Luca Caragiale La San Marco în piață, Dulce curge-n carnaval, Ca un vis, a noastră viață Lin șoptește-al mării val. — Vino, vino, gondoliere, Ia-ne, du-ne-ncet-încet ... Dorul tău îmi vei cânta... Nu te teme de nimică... Ești al meu și sunt a ta! Doarme-acum și crudu-mi gâde În palatu-i aurit; De gelosul meu poți râde, De demult l-am adormit, — Pentr-un zâmbet, o privire De la tine, scump odor, Partea-mi dau de nemurire, Dau chiar patrie, onor! Vezi tu luna de pe ceruri Cum străluce mângâios, Învelind tot în misteruri? Pentru mine-i de prisos. Tu ești singura-mi lumină, Luna mea d-acum tu ești. Dogaresa mea divină! Spune-mi, spune: mă iubești? — Te iubesc ca o ... sclavă; Te iubesc! da, te iubesc! Înainte, gondoliere Du-ne, du-ne-ncet-încet! Sub a lunii scânteiere, Cântă, scumpul meu poet! — În

 

George Coșbuc - În miezul verii

... George Coşbuc - În miezul verii În miezul verii de George Coșbuc O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste câmpii ... arși de soare, Lunca-i goală: la fântână E pustiu; și nu se-ngână Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere și-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Și cât vezi în depărtare Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji îl poartă, Domnul știe! Poți acum să-l vezi mai bine: E ... și-i dă să sugă; Frânt-apoi, pe-o buturugă Stă nevasta. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să mai ascunză; Nici o pasăre prin zare ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... Cu mâța asta? Ai s-o pui pe grăunțe și pe săceală și, în două săptămâni, n-ai s-o mai cunoști. E o iapă de rasă, din soiul lui popa Gheorghe de la Călugăreni. — Poate o mâță de soi, măi Tasache! mi se pare că românul dracului te-a legat la ochi și, în loc de iapă, ți-a vândut o mâță. — Mâță, nemâță, ai să vezi, numai mersul ei face mai mult decât am dat. — Ei, și adică ce așa de strașnic mers are, de crezi tu că face mai mult de 50 de lei? — Merge la gebea, de poți să dormi pe ea și să duci pe palmă paharul cu apă. — Bine, măi prăpăditule, nu cumva crezi tu că eu m-am ... lumină, taina lumilor nevăzute, când inima mea începuse să bată sub pintenul dureros sau dulce al amintirilor, când strălucita mea închipuire era să mai adauge, în sfârșit, o nestemată, încă, la cununa nemuririi mele!!... Cuminte însă ca totdeauna, îmi căutai de treabă; lăsai cerul în pace să-și cearnă azuru-i adânc în picături albastre prin rețeaua deasă și mișcătoare a frunzelor de plop, razele de soare să se Tăcut, singur și fără tovărășie. topească,

 

Ion Luca Caragiale - În tren accelerat

... Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul ... și ridicâdu-se hotărât, pornește spre mine... Se-nsera și lampele vagonului nu se aprinseseră. Atunci trec prin imaginația mea toate reminiscențele romantice, toate istoriile de briganzi în drum de fier... vrea să mă sugrume banditul!... și n-apucă junele nostru să întinză mâna cu batista spre gâtul meu și sar în picioare și încep să țip desperată. Tânărul rămâne încremenit, dar după o pauză, luându-și inima-n dinți, în timp ce tovarășa lui de călătorie își ascunsese capul în mâini, îmi zice solemn: Doamnă, mă iartă; nu vreau să vă fac nici un rău... Iată de ce e vorba. Eu am răpit pe domnișoara de ...

 

George Coșbuc - Jertfele împăcării

... nopții puternicele scuturi. Păreau și teutonii de lupte-acum sătui, Căci Aripert trimese de mult solia lui La Tibull pentru pace. Și toate-au fost de bine ; De-atunci traiesc frățește oștirile vecine. III —„Când stai în pragul casei, e soarele în prag ! Când treci visând prin noaptea pădurilor de fag, Reverși lumina-n noaptea dumbrăvilor ca luna ; Oh, cât ești de frumoasă, tu nu pricepi, Hiltruna ! Când treci în zori pe colnic în albul tău veșmânt, Cu ochii mari și-albaștri, cu părul dat în vânt, Tu-n iernile vieței eș ti zi de primăvară ! Sălbatico ! Mă doare, când știu că ești barbară lubești pădurea numai; cu ochii tăi frumoși Tu vreai să-mbeți, copilă, bărbații-ntunecoși Cu plete ... albele pieptare De za — puternici marturi ai apărării lor, De-ar vrea să-i năvălească sălbaticul popor — Și-n codri ei lăsat-au, de-ar fi vro mișelie, Cu opt centurii Quintus pe-aproape să se ție. VI Acolo fete blonde cu ochii de azur Cântau sinistre cânturi de ...

 

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului

... Iancu Văcărescu - Primăvara amorului Primăvara amorului de Iancu Văcărescu N-am să scap, în piept port doru Piste ape, piste munți; Văz că piste mări Amoru, Când o vrea își face punți. La Carpați mi-au adus jalea, Lor am vrut s-o hărăzesc; Resunetu, frunza, valea, Apele mi-o îmmulțesc! Mii de pedici, mii de curse Piste firea toat-a-ntins, Lăcrămi în zădar sunt curse: Unde-oi merge eu sunt prins. ........................................ Se întinde o câmpie De subt poale de Carpați, Câmp deschis de vitejie La românii lăudați; Surpături sunt de o parte, D-un oraș ce a domnit; O gârliță-ncoaci desparte Un crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf ... Zice: -"Aici nu este locu Unde poci eu ca să-ți spui Cine sunt, la ce norocu Mă făcu să mă suppui". Binișor mă ia de mână, Ș-într-o clipă m-aflu eu În crângșor, unde-o fântână Curgând face heleșteu. Pe acelui undă lină A nopții făclie stând, Îndoită dă lumină Din oglindă-i s-întorcând. Pe cer mii de mii de stele Semănate străluceau; La câmp focuri de ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa

... ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a ... Iordanul a trecut Și fapte sfinte a făcut, Ca un proroc, din cer trimis... Acuma luminos, blajin, El a sosit în astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții vinâ€�. III Așa vorbește lumea multă La masa de mâncări umplută. Aceste vorbe le ascultă O tânără-n păcat căzută. Purtarea necuviincioasă, Ciudata ei îmbrăcăminte Despre viața păcătoasă Spun tuturor fără cuvinte. Ea în ... privire, Dar iată își aduce-aminte ...

 

Alexei Mateevici - Păcătoasa

... ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a ... Iordanul a trecut Și fapte sfinte a făcut, Ca un proroc, din cer trimis... Acuma luminos, blajin, El a sosit în astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții vinâ€�. III Așa vorbește lumea multă La masa de mâncări umplută. Aceste vorbe le ascultă O tânără-n păcat căzută. Purtarea necuviincioasă, Ciudata ei îmbrăcăminte Despre viața păcătoasă Spun tuturor fără cuvinte. Ea în ... privire, Dar iată își aduce-aminte ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

... aruncă, la noroc, Cea mai frumoasă strigătură... VIII CU FRUNTEA-N MÎNA ALBĂ... Cu fruntea-n mîna albă răzemată, Cînta frumoasa fată la fereastră, Cînta de dor, Și glasu-i dulce și tremurător Se înălța în liniștea albastră A luminoasei nopți de vară... Căci era noapte-adîncă, albă, clară Și trist cînta copila fermecată De liniște și de singurătate... Și singură se asculta cîntînd, Și nu sfîrșea un cîntec jumătate, Că altul îi venea mereu în gînd. Și nu știa nici ea de unde vin Aceste triste cîntece uitate... Cînta de dor și chin, De lacrimi tăinuite în tăcere, De zile de zbucium și nopți de veghere, Și de chemări, de patimi neînvinse În deznădejdea brațelor întinse, De ani pustii de lungă așteptare, De zilnice-amăgiri Și hohote de plîns la deșteptare... Încremenise brazii ascultînd În liniște... pe uliți — nici un pas... Doar Prahova cea fără de popas Curgea în vale, Amestecînd în al copilei glas Tot murmuru-necat al apelor sale... IX Jos, între care, Vitele rumegă ; În depărtare Văile fumegă. Dorm muncitorii Pe lîngă focuri ; Apele morii Murmură-n scocuri. Scapără stelele... Ceasul în care Dănțuie ielele Lîngă izvoare... Sprintene, vesele Peste coline, Joacă miresele Apelor

 

George Coșbuc - Izvor de apă vie

... din casă-n casă, pe Calapăr l-au prins Și l-au tăiat din spade și l-au străpuns cu suliți Și l-au legat de coama fugarilor, pe uliți Trăgându-i mișelește cadavrul țăndurit, Pân oasele pe drumuri de-arbust s-au fărimit. Căci astfel era Sânger; spun basmele de dânsul, Că-n toată-a lui viață el n-a cunoscut plânsul! De-atunci s-a trezit lumea în alt amar de munci. În preabătul grădinii lui Sânger-Crai de-atunci La pază n-a stat nimeni, dar servi au stat la pază Prin tot cuprinsul țării, să prinză și să vază Feciori ... n-a știut ce-i plânsul. Dar a făcut el totuși. Din fiece palat Și fiece colibă a pus de-au adunat Săgeți și lănci și suliți și spăzi înveninate Și paloșe, topoare de-oțel, și le-au pus toate Pe zece mii de care, la fiecare car Părechi tot câte patru de bivoli înjugar Și, două luni de-a rândul mergând, în ...

 

   Următoarele >>>